#UcenicElectricianlafeminin – mai mult decat un slogan, o realitate pe care o construim


Distributie Oltenia lanseaza #UcenicElectricianlafeminin si organizeaza primul eveniment pentru incurajarea participarii femeilor in domeniul energetic. Ucenic Electrician isi continua misiunea de a modela viitoarele generatii de profesionisti din domeniu, contribuind la cresterea diversitatii in industria energiei. Sub emblema #UcenicElectricianlafeminin, ne propunem sa conturam un model autentic de diversitate pentru generatia tanara, punand in lumina vocile si contributiile femeilor din domen


 
Realitatea noastra contrazice stereotipurile, sparge barierele si imbraca o noua forma. Gabriela, cea mai noua angajata a companiei, care a parcurs cei 3 ani de pregatire in proiectul Ucenic Electrician, dar si programul de internship platit, Electrician Junior, este cel mai bun exemplu de reusita. 
 
Ea a demonstrat ca orice este posibil si a gasit raspunsuri la intrebari de care poate multe persoane au fost descurajate la inceput de cariera: ’’Ce o sa faci ca fata acolo?’’, ’’Meseria asta nu este pentru fete!’’. Odata cu ea, programul Ucenic Electrician si-a asumat inca un rol: nu schimba doar vieti ci si cutume, demonstrand ca #energiavinedelaoameni. Ne dorim sa fim un exemplu pentru generatiile viitorului si o confirmare ca nu exista limite in ceea ce putem face. Asa s-a nascut (Ucenic) Electrician la feminin, un concept care va include organizarea de activitati pentru incurajarea participarii active a femeilor in aceasta industrie, astfel incat urmatorii profesionisti din domeniul energetic sa reflecte aceeasi diversitate si aceleasi valori pe care le traim in fiecare zi in echipa Distributie Oltenia.
 
Povestea „Ucenic Electrician” s-a dezvoltat anual prin extinderea echipei de elevi interesati de o cariera in domeniul energetic, iar programul este intregit prin componenta de diversitate si incluziune, reflectata in activitatile si rezultatele obtinute:
 

- 32 de fete si aproape 300 de elevi aflati in pregatire pentru meseria viitorului doar in anul scolar 2021-2022;

- prima absolventa a programului Ucenic Electrician, care a parcurs cu succes si programul de internship platit, Electrician Junior, s-a alaturat echipei Distributie Oltenia in luna martie 2021;

- activitati de educatie non-formala dedicate tinerilor (ateliere de dezvoltare personala, proiectii tematice), prin care evidentiem valorile unui profesionist din domeniu si demontam stereotipurile asociate meseriilor tehnice in societate;

- suport financiar si tehnic pentru toti elevii din proiect, atunci cand au avut cea mai mare nevoie – la debutul scolii online;

- practica de calitate pentru toti elevii din proiect, cu acces la informatie si in tandem cu inovatiile momentului – elevii pot invata despre energie verde direct de pe acoperisul scolii – acestea fiind viitori producatori de energie verde ca urmare a dotarii lor cu panouri fotovoltaice;

- recunoasterea proiectului a fost marcata prin includerea in doua brosuri de bune practici privind management-ul diversitatii, lansate de semnatarii Cartei Diversitatii din Romania. 

Generatiile la inceput de drum fata in fata cu profesionistele care scriu viitorul in energie
 
Vineri, 19 martie, a fost organizat un prim eveniment online care a adus mai aproape de tinerele si tinerii din programul Ucenic Electrician secretele succesului profesional al femeilor care ocupa functii tehnice in cadrul companiei.
 
Gazda evenimentului a fost Doina Vornicu - COO CEZ Romania, care a moderat discutia dintre angajatele cu functii tehnice din Distributie Oltenia si Gabriela - cea mai noua angajata a companiei.
 
Evenimentul a fost adresat atat fetelor din programul Ucenic Electrician, care se pregatesc sa le calce pe urme colegelor noastre, cat si celorlalti elevi interesati sa descopere noi perspective si experiente din acest domeniu. Aproximativ 70 de Ucenici Electricieni au luat parte la intalnirea virtuala si au descoperit in vocile colegelor noastre un sprijin real, dar si o sursa de inspiratie si consiliere in dezvoltarea lor profesionala.
 
 
“Inovatiile si contributiile #lafeminin sunt prezente peste tot in jurul nostru, iar industria energetica nu reprezinta o exceptie. Prin activitatile Ucenic Electrician la feminin, incurajam cat mai multe femei sa isi impartaseasca experienta in domeniu,astfel incat sa inspiram generatiile actuale in depasirea oricaror bariere care le impiedica accesul la profesiile tehnice. Pe masura ce industria se transforma si pentru a ramane in pas cu schimbarile din jur, un mediu de lucru divers inseamna posibilitatea de a avea acces la competente si abordari cat mai variate, elemente esentiale pentru dezvoltarea catre care tindem” – a declarat Doina Vornicu, COO CEZ Romania, in urma participarii la eveniment. 
 
Continuam activitatile care aduc in prim plan reusitele femeilor in aceasta industrie si ramanem un sprijin in cladirea unor cariere tehnice #lafeminin, cu scopul redefinirii profilului unui viitor profesionist din domeniu.
 
Directia Comunicare si Marketing