Peste 700 de participanti la Maratonul Olteniei 2026, editia care a adus in premiera Hyathlon Hybrid Racing in Romania

Cea de-a XIV-a editie a Maratonului Olteniei a reunit, in weekendul 29 – 30 august, peste 700 de participanti, atat la cursele desfasurate la Ramnicu Valcea, cat si in cadrul Cursei Virtuale. Editia din acest an a adus doua premiere in programul evenimentului – Hyathlon Hybrid Racing, organizat pentru prima data in Romania, si noua cursa Urban Run – iar participarea sportivilor s-a transformat in sprijin pentru comunitate, Distributie Oltenia dubland valoarea taxelor de inscriere.

Timp de doua zile, comunitatea #SportiviDeGasca a adus impreuna ciclismul, alergarea si fitnessul functional in Parcul Zavoi, pe Stadionul Municipal si pe traseele din jurul orasului Ramnicu Valcea.

Sambata, 141 de participanti au luat startul la cursa de MTB 22 km, iar 115 de sportivi au participat la Hyathlon Hybrid Racing. Noua proba a alternat 9 segmente de alergare a cate 400 de metri cu 8 statii functionale si a putut fi parcursa individual sau in echipe de cate doi.

Am vrut sa traiesc de pe traseu premiera Hyathlon Hybrid Racing si pot spune ca este o provocare pe masura energiei Maratonului Olteniei. Ma bucur ca am putut aduce un format nou in cadrul evenimentului si ca atat de multi Sportivi de Gasca au ales sa il incerce alaturi de noi. Maratonul Olteniei este despre oamenii care revin an de an, despre cei care vin pentru prima data si despre energia pe care o construim impreuna, editie dupa editie. Cred ca tocmai aceasta comunitate este cea care da identitate evenimentului si ne motiveaza sa il ducem mai departe”, a declarat Ondrej Safar, Chief Executive Officer Distributie Oltenia.

Duminica, 250 de alergatori au participat la cursele de Trail Run 12 km si 22 km, iar noul Urban Run 10 km a adus la start 81 de participanti. Lor li s-au alaturat 73 de participanti la Fun Run 4 km si 211 de copii la traditionala Cursa a Copiilor. 52 de sportivi au ales Cursa Virtuala si au participat de la distanta.

Taxele de participare, dublate pentru doua cauze sociale

Ca in fiecare an, Distributie Oltenia dubleaza valoarea totala a taxelor de participare la Maratonul Olteniei. In urma editiei din 2026, 10.000 euro vor fi directionati catre doua cauze dedicate femeilor: HER PLAN Oltenia, care ofera sprijin femeilor insarcinate si mamelor aflate in dificultate, si Canapeaua ROZ, proiect dedicat informarii si preventiei cancerului de san.

Sportivi de Garda aduce primul ajutor mai aproape de comunitate

Prin initiativa Sportivi de Garda, realizata de Distributie Oltenia impreuna cu Crucea Rosie Romana, participantii au avut acces la demonstratii si informatii de prim ajutor pe parcursul ambelor zile de eveniment. In kiturile de concurs, acestia au primit si un ghid cu recomandari esentiale pentru situatii care pot aparea atunci cand fac sport.

Ne-a bucurat sa vedem ca Sportivi de Garda a starnit interesul participantilor si ca demonstratiile sustinute de Crucea Rosie Romana Filiala Valcea au adaugat o dimensiune foarte practica ideii de #SportiviDeGasca. Dincolo de competitie, ne dorim ca Maratonul Olteniei sa lase in urma lucruri utile, iar sa stii cum sa intervii corect atunci cand cineva are nevoie de ajutor este unul dintre ele”, a declarat Angelica Barbu Raducanu, Chief Administration Officer Distributie Oltenia.

Voluntari si parteneri, alaturi de Maratonul Olteniei

Alaturi de participanti, 100 voluntari Distributie Oltenia s-au implicat pe parcursul evenimentului, contribuind la buna desfasurare a curselor si activitatilor din program.

Cea de-a XIV-a editie a Maratonului Olteniei a fost organizata de Distributie Oltenia, cu sprijinul SmartAtletic si Rogalski Damaschin, al Primariei Municipiului Ramnicu Valcea si al Consiliului Judetean Valcea.

Evenimentul a beneficiat de sprijinul partenerilor: ADREM, Comranado, ELCO Tirgu-Jiu, Forest Electro Grup, Energo Bit, RC Europe, ELECTROALFA, BCR, IMSATIE, NISEMPRA ELECTRO, VENTURO INVESTMENT, UniCredit Bank, NIBACO, Inform Lykos, ECLAR Factory, Vodafone, Dorna, Kiss FM si Stay Fit Gym, alaturi de Crucea Rosie Romana.

Mai multe detalii si fotografii din cadrul evenimentului sunt disponibile pe website-ul www.maratonulolteniei.ro sau pe pagina de Facebook.

Departamentul PR, Comunicare Interna & CSR
Distributie Oltenia